Pro Sport Vârfu Câmpului - AS 2000 BUCECEA

Pro Sport – AS 2000 Bucecea: Vin medaliile de campioni ai județului!

Pro Sport – AS 2000 Bucecea: Vin medaliile!

Suntem pregătiți de sărbătoare! Duminică, în ultimul meci al stagiunii disputat la Vârfu Câmpului, cel cu AS 2000 Bucecea contând pentru runda #25, formația noastră va primi trofeul, tricourile și medaliile de campioni ai ai sezonului 2023/24 din Liga a 4-a.

Campioni, în premieră!

Această performanță este cu atât mai specială cu cât clubul nostru își trece pentru prima oară în palmares titlul de campioni ai județului. Succesul obținut este rodul muncii și dăruirii întregii echipe, care a reușit să-și adjudece locul 1  într-un stil de mare echipă.

Formația pregătită de Ciprian Dobincă a adunat un total de 62 de puncte, dintr-un maxim de 66 puse în joc, adică 22 de victorii și două remize în 24 de runde. Media de goluri marcate se apropie vertiginos de 4/partidă – 85 de reușite, 24 dintre acestea aparținându-i lui Clement Pălimaru, pe cale să-și treacă în cont titlul de golgeter al sezonului. Defensiva a fost la rândul său, la înălțime, adversarii reușind să perforeze doar în 14 rânduri buturile apărate, pe rând, de Lorică, Taz și Cornel.

Pro Sport – AS 2000 Bucecea este tot timpul un derby

Dacă adversara luptă să prindă, pe ultima sută de metri, un finiș pe podiumul Ligii a 4-a, în ceea ce ne privește, miza partidei este dată doar de rivalitatea locală dintre cele două formații, vecine despărțite de doar câțiva kilometri.

Altfel, Pro Sport a ieșit mult pe plus din directele stagionale. În turul sezonului, în deplasare, Vârfu s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Cosmin Matei pe finalul unei partide extrem de echilibrate. A mai fost un amical, în iarnă, câștigat, tot la Bucecea, de Pro Sport, scor 3-0, dar cel mai clar succes a fost de dată foarte recentă. Pe 16 mai, la Pomârla, băieții lui Dobincă au făcut spectacol în semifinala de Cupa României cu AS 2000, meci câștigat mai clar de cât ne-am fi așteptat, scor 6-0.

Miercuri, 29 mai, Pro Sport Vârfu Câmpului va fi angrenată în finala județeană a Cupei României, cu un ultim act în care o va întâlni pe AFC Sulița. Dar până atunci…

Duminică, la Vârfu, sărbătorim

Într-un interviu acordat presei locale, vicepreședintele clubului, Octavian Faier, a declarat: „Îi așteptăm pe toți cei care iubesc această echipă să vină în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină și să se bucure împreună cu noi de primul titlu din istoria echipei. Va fi o adevărată sărbătoare, vor fi multe surprize plăcute pe care le-am pregătit împreună cu oficialitățile locale și cei care susțin din punct de vedere financiar echipa.”

Așadar, haideți să ne reunim duminică la stadion pentru a celebra această realizare foarte frumoasă a echipei noastre. Băieții noștri sunt campioni, iar asta se datorează și vouă, suporterilor minunați, care ați fost alături de echipă în toate meciurile de pe Comunal, dar și în cele mai îndepărtate deplasări. Iar pentru asta, vă mulțumim!

Ne vedem duminică, când vom striga la unison, pentru ultima oară în acest sezon de pe ”Comunal”: VÂRFU! VÂRFU, VÂRFU! 

Programul etapei a 25-a

Partizanul Tudora – AFC Sulița
Unirea Săveni – ACS Epureni
Sportivul Trușești – Viitorul Borzești
Unirea Curtești – Viitorul Albești
Inter Dorohoi – Voința Șendriceni
Pro Sport Vârfu Câmpului – AS 2000 Bucecea

Nu se dispută:
Șoimii Bălușeni – Unirea Stăuceni

Clasamentul la zi din Liga a 4-a