zi de meci pro sport vârfu câmpului - inter dorohoi

Liga 4: Pro Sport Vârfu Câmpului – Inter Dorohoi, meciul etapei #17!

Etapa cu numărul 17 din Liga a 4-a, ne propune unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului. Liderul clasamentului, Pro Sport Vârfu Câmpului, primește vizita ”interiștilor” din Dorohoi, partidă ce se încadrează în categoria derby-urilor stagiunii. 

Premergător jocului, Vârfu Câmpului este lider al clasamentului cu 40 de puncte, urmată de Albești cu 35 de puncte, aici aducându-se precizarea că Viitorul are un meci în plus disputat. Pe poziția a treia vine Inter, dorohoienii acumulând 32 de puncte în 14 partide.

Victorie muncită în tur pentru Pro Sport

În jocul direct din turul sezonului, la Bucecea, Pro Sport și-a adjudecat toate punctele, la capătul unei confruntări în care cu greu balanța s-a înclinat în favoarea Echipei Super12. Scorul a fost 2-1, după 1-1 la pauză, goluri marcate de Sandu Silviu Andrei (min. 23), respectiv Cososchi Adrian (min. 16) și Grumezescu Robert (min. 64).

Chiar și băieții lui Dobincă au apreciat calitatea rivalului întâlnit  în meciul jucat pe 10 septembrie 2023. Adversari tari au mai fost, aici nominalizându-le pe Viitorul Albești, Unirea Curtești sau formația din Epureni, contra căreia Pro Sport a pierdut singurele puncte din  campionat, însă chiar și în aceste condiții, marea majoritate a fotbaliștilor echipei din Vârfu au considerat că împotriva Dorohoiului au avut cel mai greu meci din cele 14 jucate în stagiunea 2023/24.

Etapa 17: Programul meciurilor

Meciul de la Vârfu este derby-ul acestui weekend fotbalistic de Liga 4, însă runda ne mai propune o serie de meciuri interesante. Suntem mai ales cu ochii pe evoluția Viitorului Albești, a doua clasată, care joacă acasă cu Șoimii Bălușeni, trupă pe care Vârfu ar fi trebuit să o întâlnească duminica trecută.

Partizanul Tudora joacă împotriva Unirii Curtești, formație cu un început de an sub așteptări. La Bucecea vine Epureniul, o altă echipă care aspiră la un finiș în partea superioară a ierarhiei.

Liga 4, etapa 17: Programul meciurilor

CS PARTIZANUL TUDORA – ACS UNIREA CURTEȘTI
AFC SULIȚA – CSNG UNIREA SĂVENI
VOINȚA ȘENDRICENI – VIITORUL BORZEȘTI
AFC VIITORUL ALBEȘTI – ȘOIMII BĂLUȘENI
ACS PRO SPORT VÂRFU CÂMPULUI – ACS INTER DOROHOI
AS 2000 BUCECEA – ACS EPURENI
AS SPORTIVUL TRUȘEȘTI STĂ

Liga 4 - Clasamentul la zi

Liga 4 – Clasamentul la zi