scrisoare pro sport vârfu câmpului

Continuitate, performanțe, școală de fotbal, două echipe și re-branding: Scrisoarea sponsorilor echipei Pro Sport!

În România, performanțele, mari sau mici, au dificultăți în ceea ce privește continuitatea. Invocându-se, în cele mai multe rânduri, problemele financiare, dar și de altă natură, o mulțime de proiecte frumoase, cu priză la comunitate, mor încă din primele faze ale construcției.

Cu siguranță că și pe acest considerent, de-a lungul sezonului 2023/24 de Liga a 4-a, și îndeobște spre finalul campionatului, atunci când Echipa Super 12 devenea, din ce în ce mai evident, principala favorită la cucerirea titlului, am primit o mulțime de întrebări legate de viitorul acestui club. ”Ce se va întâmpla dacă nu veți promova?”, ”Vor mai fi bani la echipă în sezonul viitor?”,Riscă echipa să se desființeze, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte cluburi din județ și din țară?” – întrebări logice și argumentate ale suporterilor, ținând cont de multitudinea de astfel de cazuri apărute, de-a lungul anului, în fotbalul din România.

Și a venit răspunsul!

Acesta a fost sub forma unei scrisori adresate de grupul de sponsori întregii echipe și staff-ului, imediat după etapa din Sâmbăta Mare, una ce a marcat câștigarea matematică a titlului din sezonul în curs al Ligii a IV-a.

Iar veștile au fost peste așteptări, pentru că spre diferență de alte proiecte, în acesta se va investi mulți ani de acum încolo, pe paliere diverse, înrudite cu fotbalul. Nu se discută doar de proiectul echipei Pro Sport, planurile lui Stero, FB, XBraker și Tudor Buțan, admiratori și susținători financiari ai clubului, fiind cu adevărat impresionante!

Cea mai mare școală de fotbal din județ!

Și pentru că viitorul este, alături de latura financiară, piatra de temelie a oricărui proiect serios, focusul acțiunilor grupului de sponsori este îndreptat către copii: ”Plănuim să deschidem o școală de fotbal, care să devină cea mai mare de acest tip din județ, cu bază și terenuri proprii de joc și antrenamente.

O astfel de inițiativă solicită oameni de calitate, care să livreze doar plus-valoare: ”Dorim să atragem în proiectul nostru persoane de înaltă valoare morală, integre, care nu caută să-și promoveze propriile interese, persoane cu principii sănătoase pe care nu le abandonează niciodată. ” – se precizează în scrisoarea trimisă de sponsori, către echipă.

Această școală de fotbal va avea un dublu rol. Pe de o parte, așa cum se subliniază în scrisoare ”copii trebuie ajutați să se dezvolte sănătos și cu valori morale impecabile. Aceasta este de fapt misiunea noastră principală!”. În aceeași măsură, școala va reprezenta, în viitor, principala baza de selecție pentru lotul Pro Sport și pentru construirea unei echipe ce poate aborda performanțe de top în fotbalul românesc, juvenil sau de seniori.

Nu pleacă nimeni de la Pro Sport!

Primele rezultate ale școlii de fotbal vor veni doar în câțiva ani, dar și viitorul imediat al echipei este asigurat. Indiferent ce se va întâmpla la barajul de promovare, unul la care sponsorii vor face ”tot ce e posibil pentru a avea o galerie numeroasă, care să ne susțină”, drumul Echipei Pro Sport nu se va opri aici. Dimpotrivă!

Sponsorii și-au fixat două planuri de acțiune. În cazul unei ratări a promovării, lotul va rămâne neschimbat, nu se va renunța la niciun jucător: ”menținem această familie unită”. Vor fi efectuate doar o serie de transferuri care să întărească echipa pentru campionatul următor și pentru faza regională a Cupei României, asta în cazul în care Pro Sport va cuceri competiția pe județ.
Cert este faptul că, dacă promovarea nu va fi bifată în acest an, se vor lua toate măsurile necesare pentru ca Pro Sport să forțeze aceeași țintă la finele sezonului 2024/25.

Promovare = două echipe!

În cazul promovării, însă, planurile sunt cu totul altele. În primul rând se va înființa o echipă secundă a clubului, la care să fie ”jucați” fotbaliștii care nu vor prinde constant lotul echipei de Liga a III-a. ”Dacă promovăm, vom înscrie a doua echipă a clubului în Liga 5, cu obiectiv imediat de a promova în Liga 4. Practic, vom evolua cu două echipe în două eșaloane diferite. Vom avea o listă de 15 jucători care vor putea evolua pentru ambele echipe conform normelor FRF. Din aceste motive, vom avea nevoie de ajutorul fiecăruia din voi.”, se arată în scrisoare.

Mai mult de atât, dacă situația și regulamentele o vor permite, se vor face demersurile necesare pentru a înscrie echipa secundă, direct în Liga a 4-a. Obiectivul este cel reiterat mai sus: ”Vrem să fim campioni județeni și în sezonul următor!”.

Re-branding

Clubul își propune să-și îmbunătățească imaginea prin re-branding, inspirat de practicile marilor cluburi la nivel global. Se lucrează la o nouă identitate vizuală și la denumiri distincte pentru cele două formații ce vor fi înscrise în competiții, în cazul în care Pro Sport va promova din acest sezon. Această strategie are ca scop atragerea susținătorilor din întreaga țară și consolidarea poziției noastre în peisajul sportiv local.

Unitate, Integritate, Ambiție, Respectarea cuvântului dat, Fair-play

Se naște, așadar, un proiect de mare valoare și amploare la Botoșani, construit în jurul Echipei Super 12 Pro Sport, deja campioană județeană în sezonul 2023/24.

Dar pe lângă cadrul legal, investițiile de asemenea amploare mai necesită ceva. Un cadru moral, profesionist, în care totul să se așeze așa cum trebuie. Iar întregul proiect a sponsorilor, se va baza pe un set de reguli clare: Unitate, Integritate, Ambiție, Respectarea cuvântului dat, Fair-play. Toate acestea, coroborate, vor duce la îndeplinirea misiunii clubului: ”Dorim să promovăm fotbalul ca un mijloc de dezvoltare personală și comunitară, să oferim spectacol și emoție prin performanță sportivă și să cultivăm un mediu de respect, integritate și excelență.”

Și totul începe din punctul în care formația se află acum. ”Pe măsură ce sezonul se apropie de final, avem multe de realizat încă. Provocările sunt mari, dar suntem convinși că fiecare dintre voi este pregătit să facă față acestora. Acum este momentul
nostru. Să strălucim și să arătăm de ce suntem cei mai buni. Vrem să vedem determinare, angajament și spirit de echipă în fiecare meci care urmează. Să mergem să câștigăm fiecare bătălie! ” se arată în finalul scrisorii adresate de către sponsori, conducerii și lotului formației Pro Sport.