amical juniorul salcea

Amical cu Juniorul Salcea, liderul Ligii a IV-a Suceava: Data și locul de disputare!

Pro Sport Vârfu Câmpului va disputa, sâmbătă, ultima partidă amicală premergătoare debutului oficial în noul an. Pentru echipa pregătită de Dobincă, disputa va fi a treia de pregătire, după confruntările cu AS Bucecea, scor 3-0 și FC Botoșani U19, scor 4-6. 

Testul de sâmbătă o va aduce în fața echipei din Vârfu pe Juniorul Salcea, nimeni alta decât trupa ce conduce ierarhia Ligii a IV-a din județul Suceava. Totuși, lupta pentru câștigarea diviziei este acerbă, echipa din Salcea fiind egală la puncte (37) pe primul loc cu formația din Gura Humorului. Pe locul 3 vineri Juniorul Suceava, cu un punct mai puțin acumulat.

Meciul de sâmbătă este programat pe terenul echipei sucevene, începând cu ora 14:00. Îmbucurător este faptul că partida se va juca pe iarbă, un amical necesar în condițiile în care precedentele două jocuri de pregătire, de la Bucecea și Stăuceni, s-au disputat pe sintetic.

3 martie, meci de Cupa României

Startul oficial în noul an se va produce pe data de 3 martie, atunci când Vârfu Câmpului va juca în sferturile Cupei României, faza pe județ. Adversarul din acest tur al competiției va fi aflat joi, 22 februarie, după tragerea la sorți.

În mod normal va urma o pauză de două săptămâni. Pro Sport ar trebui să înceapă returul de Liga a 4-a pe teren propriu, contra Stăuceni-ului, echipă retrasă din campionat.

Clement Pălimaru este golgeterul la zi al Ligii a IV-a, alături de Sandu Silviu Andrei (Inter Dorohoi)

Clement Pălimaru este golgeterul la zi al Ligii a IV-a, alături de Sandu Silviu Andrei (Inter Dorohoi)

Ultima etapă a campionatului este programată pe data de 2 iunie. În cazul în care își va apăra prima poziție în clasament, Echipa Super12 va participa apoi la barajul de promovare în Liga a 3-a.

Conform tragerii la sorți, câștigătoarea competiției pe județul Botoșani, va accede la un baraj de promovare în Liga a III-a cu cea mai bună formație a județului Iași.

În județul vecin, bătălia pentru locul 1 este echilibrată. După 16 partide, CSM Pașcani se află pe primul loc, cu 39 de puncte, secondată de ACS USV Iași, cu 38 de puncte. Pe 3 vine Victoria Lețcani (34), urmată îndeaproape de Tonmir Iașși, Moldova Cristești și Stejarul Dobrovăț.

Jocurile de baraj se vor desfășura în sistem eliminatoriu, tur – retur, pe 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30, iar potrivit tragerii la sorți, formația din județul Botoșani va evolua în primul meci pe teren propriu.