Viitorul Borzești – Pro Sport Vârfu Câmpului: Primul (și ultimul?) decisiv!
Calcule! Deja suntem serios puși pe ecuații matematice, în condițiile în care meciul Viitorul Borzești – Pro Sport Vârfu Câmpului, programat sâmbătă, în etapa #22 de Liga 4, poate fi decisiv în ceea ce privește câștigarea campionatului de către trupa lui Cip Dobincă, cu câteva runde bune înainte de finalul sezonului.
Liga 4 – Etapa 22
Sărbătorile pascale mută cu o zi mai devreme, meciurile programate în etapa a 22-a din Liga a 4-a. Partidele rundei nu se vor disputa , ca de obicei, duminică, ci sâmbătă. Ora rămâne neschimbată, 11:00.
După cum s-a amintit, formația noastră are meci la Borzești, echipă de care am dispus cu scorul de 5-0 în turul campionatului. Însă, cel mai atractiv joc al etapei #22 la opune, la Albești, pe Viitorul și Partizanul Tudora.
Importanța ambelor partide este extremă. Echipa Super 12 atacă succesul care o aduce mult mai aproape de un finiș pe locul 1, însă performanța se poate bifa încă din această etapă a 22-a. Ecuația solicită 3 puncte cucerite de echipa noastră, coroborate cu un rezultat pozitiv, egal sau victorie, a formației din Tudora, la Albești. Misiunea nu va fi simplă, la Viitorul nu se câștigă ușor puncte, dar la rândul său Partizanul are ținte importante pentru acest final de sezon: o clasare pe locurile 2-3.
În situația în care atât Viitorul cât și Pro Sport se impun în această rundă, verdictul se mai amână pentru încă o etapă. Pe 12 mai, la Vârfu Câmpului, primele două clasate au meci direct.
Liga 4 – Etapa 22
Viitorul Albești – Partizanul Tudora
AS 200 Bucecea – AFC Sulița
Unirea Săveni – Unirea Curtești
ACS Epureni – Inter Dorohoi
Viitorul Borzești – Pro Sport Vârfu Câmpului
Nu se dispută
Sportivul Trușești – Șoimii Bălușeni
Voința Șendriceni – Unirea Stăuceni