Unirea Curtești - Pro Sport Vârfu Câmpului, scor 2-2

Unirea Curtești – Pro Sport Vârfu Câmpului, scor 2-2: Când al 12-lea jucător este gazonul!…

Vreme bună pentru fotbal, dar cam atât. Pentru că furtuna serioasă care s-a iscat sâmbătă după amiază în Botoșani, a stricat și mai tare gazonul oricum prost al stadionului din Curtești. Atât de tare, încât practic, pe tot parcursul partidei, niciuna dintre formații nu a putut juca mingea pe jos. O pasă de un metru și obiectul muncii ți-o lua stânga sau dreapta, după bunul plac, dar niciodată drept. 

Oricum, acest teren din Curtești mai are o problemă majoră, de care s-a povestit și în cronica partidei contând pentru turul campionatului (Pro Sport – Unirea, din prima parte a sezonului, s-a jucat tot la Curtești, stadionul din Vârfu Câmpului fiind atunci gazda unor evenimente locale). Este vorba de dimensiuni!

Iar dacă în cazul altor stadioane din județ, câțiva zeci de centimetri lipsă sau în plus sunt practic insesizabili, distanța incredibil de mică dintre tușa terenului de la Curtești și linia careului mare, este evidentă și pentru un om care nu a văzut în viața lui un meci de fotbal. Vorbim de vreo 2 metri jumătate, maxim 3, care-ți blochează orice tentativă de a juca elaborat, pe flancuri. Totul pe centrul terenului, un stil de joc la care jucătorii Unirii s-au adaptat excelent. Era culmea să fi fost altfel…

E-CHI-LI-BRU!

Oricum echipa din Vârfu se pregătea de o partidă grea. Chiar și fără câțiva dintre jucătorii de bază ai sezonului trecut, atunci când a ieșit campioană a județului, Unirea Curtești a rămas una dintre forțele ligii. Iar pe teren propriu, prin prisma celor prezentate, formația s-a descurcat constant bine.

Fost jucător la Unirea Curtești, Mircea Vechiu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai partidei de duminică

Fost jucător la Unirea Curtești, Mircea Vechiu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai partidei de duminică

De asemenea, calitatea gazonului a anulat veleitățile tehnice ale elevilor lui Dobincă. Nu ne lăudăm, dar la acest capitol, raportat la jucătorii pe care Echipa Super12 îi are în lot, putem spune că stăm foarte bine. Punem în balanță și absențele, în special cele ofensive, compartiment în care Dobincă nu a putut apela la Cosmin Matei și Grumezescu, ultimul plecat de la echipă. Nu a fost prezent la meci nici portarul Taz, dar Cârciu Cornel s-a achitat bine de sercini.

A rezultat o partidă extrem de echilibrată. Frumoasă, mai puțin, pentru că s-a jucat mult cu mingea sus, ”firul ierbii” nefiind abordabil duminică. Unirea a dat prima lovitura, Horiceanu modificând scorul încă din minutul 7. Tărnăuceanu a restabilit egalitatea la mijlocul primei reprize (min. 26), Luci bifând astfel a 10-a reușită personală din acest campionat.

1-1 și în repriza a II-a

La doar 4 minute după ce arbitrul Băltuță a fluierat startul reprizei secunde, a venit și golul lui Pălimaru. O centrare perfectă a lui Mircea Vechiu, direct pe capul lui Clement, care scăpat din marcaj, l-a învins ușor pe goalkeeper-ul gazdelor. Păli a ajuns la 16 goluri, fiind cel mai eficient vârf al Ligii a IV-a.

Vezi rezumatul partidei Unirea Curtești – Pro Sport Vârfu Câmpului, scor 2-2

La 2-1 pentru și pe fondul unui joc mai rarefiat în apărare al gazdelor, Vârfu a mai irosit două ocazii excelent de gol. Nu a fost să fie 3-1, ci 2-2. Același Horiceanu a reușit dubla în minutul 79, pentru un rezultat final care, în opinia subsemnatului, reliefează cu fidelitate desfășurarea acestui meci și evoluțiile celor două echipe.

14 victorii, două remize

Nu a fost succesul pe care toți susținătorii echipei din Vârfu l-ar fi dorit, însă formația noastră își pelungește cu acest egal, perioada fantastică de invincibilitate. Vorbim practic de întreg sezonul, atât din Liga a IV-a, cât și din Cupa României. În prima competiție, Vârfu are 14 victorii și două remize în 16 runde, iar în cupă Pro Sport a ajuns în semifinale, grație victoriilor cu Epureni și Tudora.

După disputarea rundei cu numărul 18, distanța dintre Vârfu Câmpului și Viitorul Albești, a doua clasată, s-a redus la 3 puncte. De precizat însă că Viitorul urmează să ”stea”, atunci când ar fi trebuit să joace meciul cu Unirea Stăuceni.

Rezultatele complete ale etapei #18

SPORTIVUL TRUȘEȘTI – PARTIZANUL TUDORA, SCOR 1-4 (1-3 pauză)
ACS EPURENI – AFC SULIȚA, 2-4 (0-0)
VIITORUL BORZEȘTI – AS 2000 BUCECEA, 0-2 (0-0)
VIITORUL ALBEȘTI – VOINȚA ȘENDRICENI, 3-0 (0-0)
UNIREA CURTEȘTI – PRO SPORT VÂRFU CÂMPULUI, 2-2 (1-1)

UNIREA SĂVENI A STAT
INTER DOROHOI A STAT

Etapa #19: Cu Trușești-ul, acasă. Meci tare la Bucecea!

În runda a 19-a, Mara & co. revin pe teren propriu. Duminică, 14 aprilie, de la ora 11:00, jucăm returul cu Sportivul Trușești, trupă de care am dispus în turul sezonului cu scorul de 6-2.Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult în bine pentru Sportivul după acel rezultat, adversara din etapa viitoare abordând confruntarea cu liderul diviziei de pe ultimul loc, cu 0 victorii în 16 runde…

Meciul etapei se va disputa însă la Bucecea. AS 2000, trupă care s-a apropiat din nou la doar 3 puncte de podium, după victoria de la Borzești (scor 2-0), primește vizita Albeștiului. Și, trebuie să o recunoaștem, vom ține în acest joc cu rivalii locali din Bucecea.

Programul etapei #19

PARTIZANUL TUDORA – UNIREA SĂVENI
AFC SULIȚA – VIITORUL BORZEȘTI
AS 2000 BUCECEA – VIITORUL ALBEȘTI
ACS INTER DOROHOI – ACS UNIREA CURTEȘTI
ACS PRO SPORT VÂRFU CÂMPULUI – AS SPORTIVUL TRUȘEȘTI
VOINȚA ȘENDRICENI – ȘOIMII BĂLUȘENI
ACS EPURENI STĂ