Faza golului marcat de Cosmin Matei în AS 2000 Bucecea - Pro Sport Vârfu Câmpului, scor 0-1

Liga 4: Șanse ca etapa a 14-a să se joace în acest an

Asociatia Judeteana de Fotbal Botosani este pe cale să anunțe programarea etapei a 14-a din Liga a 4-a de fotbal a României, în acest an. 

Turul campionatului se va încheia conform programului, meciurile rundei cu numărul 13 urmând a se disputa duminică, 12 noiembrie. Totuși, pentru că vremea se anunță bună și în următoarea perioadă, AJF, alături de cluburi, și-ar dori ca etapa a 14-a, prima din returul stagiunii 2023/24 a Ligii a IV-a, să se dispute tot în acest an, mai exact duminică, 19 noiembrie.

Amical, în loc de oficial

Pro Sport Vârfu Câmpului nu va fi, însă, influențată de o eventuală prelungirea a sezonului de toamnă. Echipa lui Dobincă trebuia să joace în prima rundă a returului cu Unirea Stăuceni, pe teren propriu, dar adversara s-a retras între timp din campionat. În acest condiții, staff-ul Echipei Super 12 încearcă la acea dată, de 19 noiembrie, organizarea unui meci amical, în care să fie testați câțiva jucători ce ar putea îmbrăca în retur tricoul formației.

Sulița, adversarul din ultima etapă a turului

Pro Sport va disputa ultimul meci oficial din anul 2023, duminică, 12 noiembrie, pe ”Comunalul” din Vârfu Câmpului. Adversară îi va fi AFC Sulița, ocupantă poziției a 7-a.

Premergător rundei finale a turului, echipa noastră este lider detașat al Ligii a IV-a, cu 31 de puncte acumulate dintr-un maxim de 33. Tudora ocupă locul 2, cu 25 de puncte, urmată de Albești cu 23 de puncte, cu precizarea că Partizanul va sta în etapa a 13-a.

Liga 4 – Etapa a 13-a: Duminică, 12 noiembrie

11:00 Pro Sport Vârfu Câmpului – AFC Sulița
11:00 Inter Dorohoi – AS 2000 Bucecea
11:00 Unirea Curtești – Voința Șendriceni
11:00 Sportivul Trușești – Viitorul Albești
11:00 Unirea Săveni – Viitorul Borzești
11:00 Șoimii Bălușeni – ACS Epureni
Partizanul Tudora stă.

Liga 4 – Etapa a 14-a: (posibil) 19 noiembrie

Șimii Bălușeni – Partizanul Tudora
Inter Dorohoi – AFC Sulița
Unirea Curtești – AS 2000 Bucecea
Sportivul Trușești – Voința Șendriceni
Unirea Săveni – Viitorul Albești
ACS Epureni – Viitorul Borzești
Pro Sport Vârfu Câmpului stă.