Cu trofeul pe masă: Pro Sport – AFC Sulița, miercuri, în finala Cupei României!
Pro Sport Vârfu Câmpului și-a trecut în palmares, prima prima oară în istorie, titlul de câștigătoare a Ligii a IV-a, dar încă un trofeu este în joc. Miercuri, 29 mai, de la ora 18:00, pe terenul Mecanex din Botoșani, Pro Sport își va măsura forțele cu AFC Sulița, pentru al doilea mare obiectiv stagional: câștigarea Cupei României!
Un succes pentru event
Accederea în finala cupei și șansa la event, reprezintă alte două borne istorice bifate de echipa din Vârfu în acest sezon. Succesul, însă, nu va fi ușor de obținut, chiar dacă statistica sezonului poziționează trupa lui Ciprian Dobincă în postura de favorită a finalei.
Referitor la prima afirmație, aceea că duelul nu va fi simplu de tranșat, avem exemplul disputei din turul campionatului. Pe 12 noiembrie, pe Comunalul din Vârfu, în runda finală a primei părți a sezonului, Echipa Super 12 a învins la limită, scor 2-1, formația AFC Sulița. Am asistat atunci la o partidă echilibrată, cu ritm, în care adversara a știu să-și arate colții. De altfel la pauză scorul a fost 0-0, doar reușitele lui Matei și Pălimaru din ultimele 25 de minute ale disputei, înclinând balanța în favoarea noastră.
Demn de amintit este și parcursul Suliței din Cupa României. În turul 4 AFC a învins o rivală de eșalon, Sportivul Trușești, scor 4-1 în deplasare, pentru ca în sferturi să o scoată din competiție pe Inter Dorohoi, una dintre candidatele la trofeu. Duel greu în semifinale cu FC Nord Păltiniș, formația de Liga a V-a având chiar avantaj de un gol la pauză. Sulița a întors rezultatul în partea secundă, prin reușitele lui Crihan și Popescu, golul izbăvitor venind chiar în minutul 90.
Diferență mare în campionat, golaveraj 14 – 3 în cupă!
Pe de altă parte să reținem că victoria din meciul direct de la Vârfu, a fost una din cele 23 obținute de Pro Sport, în 26 de meciuri oficiale disputate în actualul sezon competițional (cupă-campionat). De asemenea, înainte rundei finale a Ligii a 4-a, în care, coincidență, vom întâlni sulița în deplasare, între cele două formație se cască o prăpastie în ceea ce privește punctele cucerite: 34 de puncte în plus au câștigat Păli & co. Premergător epilogului, Sulița ocupă locul 7, la două lungi de poziția a 6-a, ocupată de Curtești și la 10 de locul 8, pe care stă Epureniul.
Bilanțul din Cupa României este de asemenea unul excelent pentru formația noastră. Victorii pe linie, toate obținute la diferență importantă de goluri: 4-2 cu Epureni, 4-0 cu Tudora, dar mai ales 6-0 în semifinala cu Bucecea, disputată la Pomârla.
Pro Sport – AFC Sulița: Parcursul celor două din Cupa României
Turul 4
Pro Sport – ACS Epureni, scor 4-2
Sportivul Trușești – AFC Sulița, 1-4
Sferturi de finală:
Pro Sport – Partizanul Tudora, 4-0
AFC Sulița – ACS Inter Dorohoi, 2-1
Semifinale:
FC Nord Păltiniș – AFC Sulița, 1-2
PRO Sport – AS 2000 Bucecea, 6-0
Așadar, încă un meci de o importanță deosebită pentru Pro Sport Vârfu Câmpului! Și așa cum ați fost lângă echipă pe tot parcursul sezonului, la Epureni, Șendriceni, Pomârla, Săveni și pe toate stadioanele din județ, vă așteptăm să fiți alături de băieții noștri și miercuri, 29 mai, pe terenul Mecanex! Titlul l-au câștigat, iar de data această atacă Cupa României și eventul!
Veniți să trăim împreună emoțiile și bucuria unui nou capitol din istoria echipei! Forța Vârfu!