ACS USV Iași câștigă Liga a IV-a Iași! Un sezon, o luptă impresionantă și un adversar redutabil la baraj!
ACS USV Iași și CSM Pașcani, sezon de excepție!
Cortina s-a tras abia duminică peste un sezon al Ligii a IV-a din județul Iași, în care bătăliile s-au dat până în ultimul moment. Protagonistele au fost CSM Pașcani și ACS USV Iași, formații ce au încheiat stagiunea la o egalitate aproape perfectă.
76 de puncte
În cele 30 de etape disputate, niciuna dintre formații nu s-a putut desprinde. Număr egal de victorii, 24, plus câte 4 remize pentru grupările care au și atins borna de 100 de reușite. Fix 100, în cazul ieșenilor, chiar 103 în ceea ce o privește pe CSM Pașcani. O defensivă mai solidă au avut pășcănenii, care au încasat doar 20 de goluri, față de 32, cele primite de USV.
Cupa a mers la Pașcani!
Formațiile care au mers umăr la umăr până în ultima etapă a sezonului, au luptat și pentru câștigarea cupei. Ritmul impus restului competitoarelor le-a dus chiar până în ultimul act. În confruntarea programată pe 29 mai, la Iași, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu”, succesul a revenit pășcănenilor, învingători cu 2-1.
Criteriile de departajare, favorabile ieșenilor
Premergător etapei finale, cele două trupe împărțeau locul 1 al clasamentului, cu câte 73 de puncte. Ambele urmau să joace în deplasare, iar pe hârtie misiunea mai grea urma să o aibă CSM Pașcani, oaspete pe terenul locului 4, Victoria Lețcani, echipă cu doar 4 eșecuri în întreg sezonului.
De partea cealaltă, pentru ACS USV sezonul se încheia cu o deplasare mai facilă. Ieșenii aveau meci la Gloriei Bălțați, echipă clasată pe locurile 9-10, la egalitate cu Unirea Ruginoasa. 15 eșecuri avea Gloria în 29 de runde, una, scor 1-3, în turul cu formația din Agronomie.
Un amănunt făcea însă diferența, în cazul în care cele două ar fi încheiat sezonul la egalitate de puncte. Chiar dacă pășcănenii nu mai putea fi depășiți la golaveraj, într-un scenariu în care ambele ar fi încheiat cu același număr de puncte, ACAS USV și-ar fi trecut în palmares titlul, grație rezultatelor mai bune din meciurile directe: 2-1 acasă, 0-0 la Pașcani.
Iar etapa-epilog a sezonului nu a schimbat cu nimic situația la vârf. Ambele formații și-au respectat blazonul, bifând nou succes. Pașcaniul a câștigat cu 3-1 la Lețcani, iar ACS USV a făcut scor pe terenul Gloriei Bălțați, de care a dispus cu 8-1. Victoria le garantează ieșenilor câștigarea campionatului și implicit accederea la barajul cu formația Pro Sport.
HAI LA MECI!
Așadar, intrăm în ”săptămâna mare” a istoriei fotbalului din Vârfu Câmpului, care se va încheia cu manșa tur a dublei cu ieșenii. Primul din cele două jocuri este programat duminică, de la ora 18:00, pe Comunalul din Vârfu, partidă la care vă așteptăm să vă susțineți favoriții, în număr cât mai mare. Pentru că, așa cum au spus-o și sponsorii echipei, pe pagina oficială de Facebook a clubului, imediat după aflarea adversarei de la baraj ”acest meci nu este doar o confruntare sportivă, ci o demonstrație a spiritului nostru comunitar și a angajamentului față de excelență. Fiecare strigăt și fiecare aplauze ne aduc mai aproape de victorie. Haideți să umplem stadionul și să arătăm ce înseamnă să luptăm împreună ca o familie! Adună-ți prietenii, familia și vino să faci parte din istorie! Nu rata această oportunitate de a vedea un meci de importanță majoră pentru fotbalul din Nordul Moldovei.”