Transfer Irimescu Adelin

Interviu cu Irimescu Adelin, primul transfer al iernii pentru Pro Sport Vârfu Câmpului!

Echipa Pro Sport Vârfu Câmpului conduce detașat la final de tur ierarhia Ligii a 4-a, însă de întăriri este nevoie oricând. Aceasta cu atât mai mult cu cât formația lui Cip Dobincă își propune nu doar accederea la barajul de promovare, ci și saltul către eșalonul superior. 

În această idee, cu doar câteva zile înaintea Revelionului, Echipa Super12 a bifat primul transfer. Este vorba de mijlocașul de bandă Irimescu Adelin, un băiat tânăr și talentat, care fără îndoială că va ajuta formația din Vârfu în returul campionatului.

Și pentru că tot a venit la echipă, nu putea lipsi primul interviu acordat de Adelin, după ”înregimentarea” în lotul trupei noastre.

 

Bine ai venit în echipă, Adelin! Avem nevoie de experiență, dar și de sânge proaspăt, iar tu, la 24 de ani, ești un fotbalist cu un viitor promițător! Ce te-a determinat să accepți oferta echipei din Vârfu Câmpului?

Irimescu Adelin: Mă bucur că am reușit să semnez cu Vârfu. Am acceptat oferta fără să stau prea mult pe gânduri și consider că este, de departe, cea mai bună și serioasă echipă din județ.

Ce alte echipe te-au mai dorit?

Irimescu Adelin:Am fost curtat de toate echipele aflate pe primele 6 locuri în clasament. Acest aspect contează mai puțin; important este că am semnat cu Vârfu.

Ai mai evoluat la Unirea Stăuceni și Darabani. Cum au fost aceste experiențe, ținând cont și de faptul că ambele echipe s-au desființat între timp? Ce s-a întâmplat de fapt acolo?

Irimescu Adelin: Așa este. La ambele echipe, principala cauză a desființării a fost cea financiară. Degeaba am putut crea un grup frumos dacă nu am mai avut susținere din partea conducerii.

Ești mijlocaș de bandă. Pe ce parte joci mai des, stânga sau dreapta, și care a fost media ta de goluri și pase decisive la formațiile la care ai evoluat?

Irimescu Adelin: În Liga 3 experiența a fost destul de scurtă și nu am apucat să marchez. În Liga 4, însă, am peste 20 de goluri și tot atâtea assist-uri. 

Ce obiective ți-ai propus pentru anul 2024 și, mai ales, ce așteptări ai pentru acest retur de campionat, evoluând în tricoul noii tale echipe?

Irimescu Adelin: Obiectivul clar este câștigarea campionatului și, de ce nu, a barajului de promovare în eșalonul superior. Sperăm să avem cât mai multe rezultate pozitive în anul ce vine.

Noi ce să mai spunem? Să i se împlinească lui Adelin toate obiectivele fixate pentru noul an și mai ales cel legat de promovare! 🙂