Start în returul Ligii a 4-a: Victorii categorice și un meci întrerupt, în etapa a 14-a
Duminică, 10 martie, Liga a 4-a s-a reluat cu prima rundă a returului. După cum știți, formația noastră, Pro Sport Vârfu Câmpului, a stat în această etapă, în care ar fi trebuit să joace cu Unirea Stăuceni, echipă retrasă din campionat.
A fost o etapă cu de toate, inclusiv cu un meci care s-a încheiat cu mult timp înainte ca arbitrul să fluiere finalul celor 90 de minute. Este vorba de partida Inter Dorohoi – AFC Sulița, în care oaspeții s-au retras de pe teren, în minutul 41, la scorul de 0-0, nemulțumiți de deciziile centralului și de eliminarea jucătorului Rusu. În această situație, conform regulamentului, Sulița ar putea pierde meciul la ”masa verde”, cu scorul de 0-3.
Albeștiul și Tudora, victorii la scor
Decizia ar readuce-o pe Inter pe locul 2 al clasamentului, cu 29 de puncte, la egalitate cu Albeștiul. Viitorul a făcut scor la Săveni, învingând Unirea cu 7-3, după 3-1 la pauză.
O altă performeră a rundei a fost Partizanul Tudora. Echipa pregătită de Cotofrea a trecut rapid peste eșecul din cupă cu Vârfu Câmpului, scor 0-4, impunându-se identic împotriva Șoimilor din Bălușeni, în meciul disputat la Stăuceni. Vieru, în prima repriză, Paiu și dubla Negel de după pauză, au decis scorul final. Grație succesului, adversara echipei Pro Sport de săptămâna viitoare, a urcat pe ultima treaptă a podiumului, cu 28 de puncte.
La Curtești, Unirea și AS 2000 Bucecea au încheiat la egalitate, scor 1-1, rezultat ce le menține pe cele două pe pozițiile anterioare rundei, respectiv locurile 5 și 6 ale ierarhiei. Tot în această etapă, Epureniul a mai bifat un succes pe teren propriu, dispunând cu 2-1 de Borzești
Rezultatele etapei a 14-a din Liga a 4-a
Șoimii Bălușeni – Partizanul Tudora, scor 0-4 (0-1)
Inter Dorohoi – AFC Sulița, meci întrerupt
ACS Unirea Curtești – AS 2000 Bucecea, scor 1-1 (0-0)
AS Sportivul Trușești – Voința Șendriceni, scor 2-2 (1-0)
Unirea Săveni – Viitorul Albești, scor 3-7 (1-3)
ACS Epureni – Viitorul Albești, scor 2-1 (0-0)
ACS Pro Sport Vârfu Câmpului a stat
În urma acestor rezultate, distanța dintre Vârfu Câmpului și a doua clasată, echipa din Albești, s-a redus la 5 puncte, cu precizarea că echipa lui Dobincă are un meci mai puțin disputat. Viitorul va sta în etapa a 21-a, atunci când ar trebui să joace contra Unirii Stăuceni.
Deplasare la Tudora, în etapa #15
În etapa a 15-a, programată duminică, 17 martie, va reveni în competiție și Pro Sport Vârfu Câmpului. Așa cum s-a menționat, Echipa Super 12 va începe returul la Tudora, echipă de care a dispus de două ori în acest sezon. Este vorba de meciul din turul campionatului, câștigat cu 3-0, și de partida din sferturile Cupei României, adjudecată de Pălimaru & co., tot la Vârfu, scor 4-0.
Viitorul Albești joacă acasă, împotriva incomodei ACS Epureni, în timp ce Unirea Curtești are meci la ”supărata” Sulița. Bucecea primește vizita Sportivului Trușești. În tur, cele două au remizat, scor 1-1. În această etapă, Inter Dorohoi stă.
Programul etapei a 15-a:
(toate meciurile se vor disputa duminică, 17 martie, de la ora 11:00)
Partizanul Tudora – Pro Sport Vârfu Câmpului
AFC Sulița – Unirea Curtești
AS 2000 Bucecea – Sportivul Trușești
Voința Șendriceni – Unirea Săveni
Viitorul Albești – ACS Epureni
Viitorul -Borzești – Șoimii Bălușeni
Inter Dorohoi stă