Liga 4, Etapa a 13-a: Pro Sport încheie turul pe teren propriu
Duminică, de la ora 11:00, Echipa Super 12 Pro Sport Vârfu Câmpului va disputa, pe teren propriu, ultima rundă a turului stagiunii 2023/24 din Liga 4. Adversară îi va fi AFC Sulița, trupă clasată în acest moment pe locul 7.
Pro Sport abordează duelul din postura liderei autoritare a clasamentului. 31 de puncte acumulate, din 33 posibile, 38 de goluri marcate și doar 6 primite. Chiar și în aceste condiții, adversarul se anunță unul incomod. Deși clasată la mijlocul ierarhiei, Sulița are doar 4 eșecuri în cele 11 meciuri disputate. De 6 ori a reușit să se impună, încă un meci a fost încheiat nedecis, iar golaverajul este pozitiv, 24 – 18.
Foarte interesant se anunță în această etapă și duelul dintre Inter Dorohoi și AS 2000 Bucecea, două dintre pretendentele la un loc pe podium. Dorohoienii au și urcat, de altfel, pe locul 3 al clasamentului, după succesul clar obținut duminica trecută la Șendriceni, scor 5-0, depășind la golaveraj echipa din Albești.
Partizanul Tudora stă în această etapă, în timp ce Viitorul Albești încheie turul sezonului cu un derby local, pe terenul vecinilor din Trușești.
Toate meciurile etapei a 13-a din Liga 4 sunt programate duminică, 12 noiembrie, începând cu ora 11:00. Confruntarea Pro Sport Vârfu Câmpului – AFC Sulița va putea fi urmărită în transmisiune LiveVIDEO pe canalul de Youtube al echipei.
Liga 4 – Etapa a 13-a: Duminică, 12 noiembrie
11:00 Pro Sport Vârfu Câmpului – AFC Sulița
11:00 Inter Dorohoi – AS 2000 Bucecea
11:00 Unirea Curtești – Voința Șendriceni
11:00 Sportivul Trușești – Viitorul Albești
11:00 Unirea Săveni – Viitorul Borzești
11:00 Șoimii Bălușeni – ACS Epureni
Partizanul Tudora stă.