Eduard Savoaia Gloria Ultra

Șomuz Fălticeni – Gloria Ultra, scor 0-0: Start bun pentru ”păuni” în stagiunea de Liga a III-a

Gloria Ultra și-a început aventura în noul sezon a Liga a III-a. Primul meci, prima deplasare, și încă una dificilă, la Șomuz Fălticeni, o echipă experimentată, care a adunat deja 7 sezoane de prezență neîntreruptă în Seria 1 a eșalonului.

Trebuie să o recunoaștem, ne-a fost frică de acest joc. Pe lângă experiența de care vorbeam, Șomuzul intra încrezătoare în confruntarea de vineri, 30 august, prin prisma finalului bun de sezon anterior. Nu a prins play-off-ul, dara  făcut legea într-un play-out pe care l-a câștigat clar.

Atmosferă frumoasă și ” Cheri Cheri Lady”

Alături de Alex, colegul de comentariu, am luat drumul Fălticeni-ului ca babele. De parcă mergeam cu căruța sau cu bicicleta și nu cu o mașinuță capabilă să prindă suta destul de repede, am ieșit la fugă pe drumul Botoșani – Fălticeni, 50 și ceva de kilometri pe scurtătura prin Verești, încă de la 15:30. Asta în condițiile în care meciul începea la 18:00.

Am ajuns devreme, evident, dar nu a fost chiar rău. Am prins un loc bun de parcare, având și plăcerea de a asculta în boxele cochetului stadion ”Constantin Jamaischi”, mai toate hiturile Modern Talking, Bad Boys Blue și CC Catch din anii 80. De pe la ora 17:00 s-au deschis și porțile stadionului, care în cele din urmă s-a populat serios în tribuna cu scaune și pe trei sferturi acoperită. Au fost peste 200 de oameni, pregătiți să serbeze primul succes semnat de Nwondu Promise, idolul puștilor din Fălticeni, și colegii săi…

Fu’…și nu prea fu’!

Șomuz a început tare de tot. Atât de tare cât după primele 15-20 minute și mie și lui Alex ne cam pieriseră de pe fețe zâmbetele oamenilor fericiți că pot comenta, în premieră, un meci de-a 3-a. Multe faze de poartă, multe cornere de pe stânga și câteva intervenții chiar interesante ale portarului nostru Prisecăreanu. S-au evidențiat Savin, Toader și Julei, deși ultimul, decar al gazdelor, a fost serios luat în colimator de fanii gazdelor, mai ales în partea secundă a jocului.

Dar cam asta a fost, pentru că în a doua parte a reprizei, băieții lui Croitoru au echilibrat bine de tot jocul. Condusă de Răuțu și Pintilei, defensiva a devenit impenetrabilă, iar căpitanul Săvoaia a început să distribuie cu precizie pase ce au ridicat pulsul antrenorului echipei din Fălticeni. Mihalciuc a fost foarte activ în banda stangă a Gloriei Ultra, dar cel care putea ieși la rampă a fost Nechita, care în minutul 37 a ratat o super ocazie.  Scorul a rămas, însă, neschimbat, chiar dacă..

Încă două în a doua și final încins de meci

Ne referim la ocaziile mari de gol ale noastre, pentru că de ele e vorba. Ambele l-au remarcat pe excelentul  portar Tomache, un puști cu alura lui Pantilimon, venit de la FC Botoșani . Acesta s-a remarcat imediat după pauză, la o situație a lui Ciuștea (min. 47) – un șut periculos de la distanță, respins superb – și la faza de 1 la 1 cu portarul de care a beneficiat Chelariu (min. 50).

Așadar, 0-0 pe tabela de scor, dar 0-3 în ceea ce privește ocaziile care o putea modifica. Și cam așa au rămas lucrurile până la final. E drept, ultimele 8-10 minute le-au aparținut gazdelor, asta poate și pentru că nu am avut avantajul de un om pe teren decât foarte puține minute. Mai întâi a primit roșu Plămadă Florin, un jucător, de altfel, cu o evoluție foarte exactă în acest joc, urmat, la câteva zeci de secunde de al nostru Chelariu Sebastian.

Dar s-a terminat 0-0, rezultatul logic, până la urmă, al unui duel frumos, echilibrat, de un un nivel care a încântat, în aceeași măsură, suporterii gazdelor, dar și pâlcul de susținători ai Gloriei Ultra. 

Rămâne acest punct important cucerit, într-o deplasare grea, un start ce ne dă maximă încredere pentru ceea ce urmează. Calendaristic, vorbim de partida cu nou promovata ACS FC Şoimii Gura Humorului, programată la Dorohoi sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 17:00, meci care va fi transmis

https://www.youtube.com/embed/73EdfdMkDM4

Până atunci însă, felicitări băieți pentru această prestați și mult succes în noul sezon! Forța ”păunii”!

Șomuz Fălticeni – Gloria Ultra, scor 0-0

Au evoluat formațiile:

Șomuz Fălticeni: 12 – Tomache, 9 – Pătrășcanu, 10 – Julei, 2 – Cucolaș, 17 – Nwondu Promise, 37 – Plămadă F., 11 – Plămadă I., 8 – Șahlean, 7 – Savin, 21 – Toader, 5 – Zaharia

Gloria Ultra: 1 – Prisecareanu, 22 – Rautu, 16 – Pintilei, 25 – Governor, 10 – Savoaia (cpt.), 8 – Gugianu, 14 – Corniciuc, 21 – Nechita, 7 – Chelariu, 17 – Mihălciuc, 20 – Ciustea

Liga 3, Seria 1 –  Rezultatele primei etape:

Vineri:
ACS ȘOMUZ FĂLTICENI – GLORIA ULTRA, 0-0
ACS FC BACĂU – ACS USV IAȘI, 3-1
ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2 – CSM VASLUI, 2-1

Sâmbătă
CS ȘTIINȚA MIROSLAVA – CSM BACĂU, 4-0
CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI – ACS FC ȘOIMII GURA HUMORULUI, 2-0