Liga 3, Seria 1: „Păunii” merg în orașul lui Bacovia! Deplasarea la FC Bacău, una dintre cele mai dificile ale sezonului!

FC Bacău – Gloria Ultra

Runda cu numărul 3 a Ligii a III-a, Seria 1, aduce pentru Gloria Ultra o deplasare lungă, dar și grea. Trupa lui Croitoru va evolua vineri, 13 septembrie, începând cu ora 17:00, pe terenul celor de la FC Bacău.

Nota bene: Gloria Ultra va aborda acest test dificil, cu bateriile de moral încărcate la maximum! Au contribuit la aceasta, evident, rezultatele primelor două runde ale stagiunii, remiza albă de la Fălticeni, dar mai ales succes clar repurtat sâmbătă, la Dorohoi, contra Șoimilor din Gura Humorului, scor 6-1.

FC Bacău – Gloria Ultra: Duelul primelor două clasate!

Sperăm ca determinarea și încrederea în forțele proprii, alături de calitatea echipei, să reprezinte ingredientele care-i vor aduce Gloriei Ultra un nou rezultat pozitiv. Avem nevoie de toate acestea, contra unei echipe de calibru, cu ambiții evidente la câștigarea seriei. De altfel, la fel ca și formația din Dorohoi, FC Bacău are 4 puncte cucerite în rundele de deschidere ale sezonului, adunate din victoria cu ACS USV Iași și remiza la 0 obținută, ca și în cazul Gloriei, la Șomuz.

Deși mai puțin puțin important în acest moment al campionatului, putem adăuga faptul că premergător disputei de vineri, cele două trupe ocupă, prin prisma golaverajului, primele două locuri ale seriei. Tot 4 puncte mai are acumulate și a doua echipă a Ceahlăului, adversare băcăuanilor din runda următoare și a ”păunilor” din etapa a 5-a.

O etapă cu meciuri interesante

În afară de confruntarea dintre FC Bacău și Gloria Ultra, etapa a III-a a Ligii a III-a, Seria 1, aduce și alte meciuri atractive . Vineri, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2 se va duela cu ACS Șomuz Fălticeni, ambele echipe având nevoie de puncte pentru a-și îmbunătăți zestrea din clasament.

Primul 11 al Gloriei Ultra, în succesul clar, scor 6-1, din meciul cu Șoimii Gura Humorului contând pentru etapa a II-a.

Sâmbătă avem un derby al Iașului, între  CS Știința Miroslava, o altă candidată la promovare, și  nou-promovata ACS USV Iași. Știința a rămas în clasament cu punctele dobândite în etapa inaugurală, acasă, contra CSM Bacău, scor 4-0, weekend-ul anterior aducându-i un eșec la Vaslui, scor 2-3. Trupa din Agronomie are un singur punct, cel din remiza cu Ceahlăul II.

CSM Bucovina Rădăuți o întâlnește pe CSM Vaslui, într-un meci ce poate schimba echilibrul de forțe din clasament. ACS Șoimii Gura Humorului va încerca să-și treacă în cont primul punct al sezonului, într-un joc greu, acasă, cu CSM Bacău.

Vezi clasamentul la zi al Seriei 1 din Liga a III-a.

Programul etapei a III-a:

  • Vineri, 13 septembrie (ora 17:00)
    • ACS FC Bacău – Gloria Ultra
    • ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2 – ACS Șomuz Fălticeni
  • Sâmbătă, 14 septembrie (ora 17:00)
    • CS Știința Miroslava – ACS USV Iași
    • CSM Bucovina Rădăuți – CSM Vaslui
    • ACS Șoimii Gura Humorului – CSM Bacău