Ceahlăul – Gloria Ultra, scor 1-1 în ultimul amical premergător cantonamentului de iarnă!
Formația noastră și-a continuat seria de evoluții bune în partidele de pregătire ale iernii. După eșecul la limită din testul cu Poli Iași, echipă de Liga 1, și remizele identice, scor 1-1, cu Șomuz Fălticeni și Șoimii Gura Humorului, ”păunii” au terminat cu același rezultat de 1-1 și amicalul cu Ceahlăul Piatra Neamț, trupă cu pretenții din eșalonul 2 intern.
Ceahlăul – Gloria Ultra, scor 1-1: Egal, dar i-am dominat
Disputat pe sinteticul bazei de pregătire a stadionului Ceahlăul, într-un decor de iarnă autentică, cu multă zăpadă pe teren și ninsoare pe tot parcursul jocului, amicalul de la Piatra Neamț a arătat nivelul la care a ajuns în acest moment Gloria Ultra. Mult mai omogenă, foarte bine pregătită fizic și întărită prin aducerea unor jucători capabili să ridice nivelul valoric, Gloria a fost echipa evident mai bună în amicalul cu nemțenii, pe care-l puteți revedea integral aici. Ritmul de joc impus de ”păuni”, posesia superioară și numărul clar mai mare de incursiuni periculoase în careul advers, argumentează cele spuse.
Băieții noștri au marcat primii și foarte repede, nou venitul Anton deschizând scorul încă din minutul 10. Și după gol meciul s-a disputat aproape doar într-o direcție, adică spre poarta experimentatului Brănescu. Gazdele au mai echlibrat jocul reușind doar pe finalul primei reprize, când au beneficiat și de un penalty. Patrick Petre a șutat bine, plasat, însă Fabi Prisecăreanu a parat superb.
Identic s-a jucat și în repriza secundă. Gloria Ultra a avut inițiativa și ocaziile mai mari. Ștefan și Săvoaia au fost cu șuturile periculoase, iar Mihalciuc ar fi trebuit să majoreze scorul la faza din minutul 61, atunci când mijlocașul nostru nu a reușit să încheie cu gol, din poziție 1 la 1 cu portarul, o fază excelent lucrată.

Florin Croitoru, după remiza, scor 1-1, din amicalul cu CSM Ceahlăul Piatra Neamț : „Cel mai bun lucru pentru noi este că echipa arată din ce în ce mai bine!”.
Egalarea a venit după ce echipa noastră a rămas cu un om mai puțin pe teren. Șincu a fost eliminat fără sens de centralul partidei, ”păunii” evoluând în inferioritate aproape 15 minute. Ceahlăul a fost ceva mai prezentă în joc, chiar dacă asta nu a adus cu sine și multe ocazii la poarta apărată de Sîrghi. Golul a venit însă până la urmă, execuția foarte frumoasă a lui Apostol din minutul 85., stabilind și scorul final al amicalului de la Piatra Neamț.
Ceahlăul – Gloria Ultra, scor 1-1
Au marcat: Apostul, min 85 – Anton, min. 10
Ceahlăul: Brănescu – Țuțu, Alistar, Telcean, Șandru, Neag, Chibsah, Copoț-Barb, Petre, Crețu, Amasihohu.
Antrenor: Marco Veronese
Antrenor: Florin Croitoru
Start în cantonemantul de iarnă!
Gloria Ultra începe astăzi, 6 februarie, cantonamentul de iarnă. Acesta se va desfășura în regim de două antrenamente pe zi, la Bucecea și Dorohoi, până sâmbătă, 15 februarie.
Nu vor lipsi meciurile amicale, iar noii veniți, precum și jucătorii aflați pe lista lui Profi și Hora, vor fi testați în partidele cu Țuțora, programată sâmbătă, 8 februarie, și cu Șomuz Fălticeni. Este posibil ca, în zilele următoare, să mai fie stabilit un alt joc de pregătire.
Liga a III-a se va relua pe 1 martie, atunci când „roș-alb-albaștrii” vor primi vizita Științei Miroslava. În runda a 17-a, formația noastră va juca la Iași, cu ACS USV. În ultima etapă a sezonului regulat, Gloria Ultra are meci la Dorohoi cu Bucovina Rădăuți.
Programul meciurilor echipei Gloria Ultra
- Miercuri, 22 ianuarie – Poli Iași – Gloria Ultra, 1-0
- Sâmbătă, 25 ianuarie – Gloria Ultra – Gloria Ultra U19, 9-0
- Miercuri, 29 ianuarie – Gloria Ultra vs. Șomuz Fălticeni, 1-1
- Sâmbătă, 1 februarie – Gloria Ultra vs. Șoimii Gura Humorului, 1-1
- Miercuri, 5 februarie – Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 2) vs. Gloria Ultra, 1-1
- Sâmbătă, 8 februarie – Gloria Ultra vs. ACS Țuțora (Dorohoi)
- Miercuri, 12 februarie – Gloria Ultra vs. Șomuz Fălticeni
- Sâmbătă, 22 februarie – Gloria Ultra vs. CSM Bacău (Dorohoi)

Asofiei și Anton, marcatorul golului, au avut evoluții excelent în amicalul de la Piatra Neamț!