Avancronica etapei #7: Gloria Ultra, meci pe terenul liderului Știința Miroslava!
Știința Miroslava – Gloria Ultra
Sâmbătă, 12 octombrie, în runda cu numărul 7 din Seria 1 a Ligii a III-a, Gloria Ultra se deplasează pe terenul liderului CS Știința Miroslava, în ceea ce poate fi considerată cea mai dificilă deplasare a stagiunii.
Știința Miroslava, 15 puncte din 18 posibile
CS Știința Miroslava a avut un parcurs aproape perfect până acum. Trupa ieșeană a adunat 5 victorii în cele 6 runde disputate, unicul eșec venind pe terenul echipei CSM Vaslui, învinsa de sâmbătă a ”păunilor”. De precizat și faptul că în precedentul meci pe teren propriu, Știința a trecut cu 4-2 de FC Bacău, rezultat în urma căruia cele două au făcut schimb de locuri în clasament. Premergător disputei, Serie 1 era condusă de formația pregătită de Costel Enache.
Cel mai bun atac vs cea mai bună apărare!
Un aspect statistic interesant trebuie evidențiat în prefața acestui meci. Știința ocupă locul 1 în clasament, dar și în ierarhia celor mai bune linii de atac. Nu mai puțin de 25 de goluri au marcat băieții lui Cristian Popovici, cu o medie impresionantă de 4/partidă.
Gloria Ultra, în schimb, este prima în statistica echipelor cu cele mai bune defensive. Deși s-a consumat deja etapa a 6-a, trupa din Dorohoi are doua două goluri încasate. Unul a fost primit în eșecul cu 0-1 de la FC Bacău, cel de-al doilea, în victoria clară, scor 6-1, contra Șoimilor din Gura Humorului, având o importanță mai mică.
Și moralul poate juca rolul său în acest meci. Știința leagă victoriile, dar și Gloria Ultra stă bine la acest capitol. Formația antrenată de Florin Croitoru și Horațiu Popa vine după succesele consecutive și identice, scor 1-0, din jocurile cu Ceahlăul 2 Piatra Neamț și CSM Vaslui.
Partidele etapei #7: FC Bacău merge la Gura Humorului
În ceea ce privește celelalte echipe din topul clasamentului, a doua clasată, FC Bacău, se pregătește de meciul de la Gura Humorului cu Șoimii, ocupanții penultimei trepte a clasamentului. Cealaltă reprezentantă a Bacăului în serie, CSM, grupare ce completează podiumul seriei, joacă pe teren propriu cu incomoda Șomuz Fălticeni.
Urmărim și parcursul celor de la ACS USV Iași, formație cu care ne vom duela pe Stadionul ”1 Mai” din Dorohoi, în etapa a 8-a. Ultima clasată, cu doar un punct cucerit în 6 etape (golaveraj 5-15), are meci greu pe terenul echipei CSM Vaslui.
Programul etapei #7
Sâmbătă, 12 octombrie, ora 15:00:
CS Știința Miroslava – Gloria Ultra
CSM Bucovina Rădăuți – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț II
ACS FC Șoimii Gura Humorului – ACS FC Bacău
CSM Bacău – ACS Șomuz Fălticeni
CSM Vaslui – ACS USV Iași