Gloria Ultra – CSM Bacău, scor 2-3: Spectacol și fotbal deschis în ultimul meci pe teren propriu
Pe o ploaie măruntă, începută exact cum a spus MeteoRadar – la 17:30 –, gradele prietenoase de la meciul comentat sâmbătă mai devreme, Ecologistul – Gloria Ultra U19, s-au evaporat rapid. Eu și colegul Alex Doroftei am abandonat tribuna și ne-am retras în cămăruța dintre băncile de rezerve, de unde, ca două babe bârfitoare, ne-am ițit la geam ori de câte ori jocul prindea viață. Și am avut ce vedea, pentru că meciul Gloria Ultra – CSM Bacău, din penultima etapă a play-off-ului, a fost exact cum ne așteptam: alert, cu faze multe și un ritm susținut. Plus 5 goluri!
Gloria Ultra – CSM Bacău, scor 2-3
Startul meciului a fost echilibrat. În minutul 6, Bacăul a ratat o ocazie mare, dar Gloria a replicat imediat. Istrate a avut două acțiuni bune, în minutele 7 și 8, semn că ”păunii” intrau bine în joc. Enache a avut prima intervenție importantă în minutul 12, iar Săvoaia, metronomul echipei noastre, a urcat decis în ofensivă în minutul 14.
În ciuda echilibrului, oaspeții au deschis scorul în minutul 20. A marcat cu un cu un șut superb, în diagonală, sub bară, Ciumașu, un jucător care a demonstrat pe toată durata partidei calități remarcabile.
Bacăul a continuat să forțeze și a avut o lovitură liberă periculoasă în minutul 24, apoi o altă ocazie mare în minutul 30, când Enache a respins bine un șut pe care scria 2-0. În minutul 37, mingea trimisă de băcăuani a lovit bara, iar Gloria a mai încercat să răspundă înainte de pauză printr-un șut al lui Istrate în minutul 41. La cabine s-a intrat cu scorul de 0-1.
Repriza a doua a fost mult mai deschisă și spectaculoasă. În minutul 51, Săvoaia a fost aproape de finalizare cu un șut sănătos de la marginea careului, însă golul de 1-1 a venit în minutul următor. Și ce gol a fost! Buterchi a preluat excelent cu stângul o pasă peste defensiva băcăuană și a plasat balonul cu dreptul, din întoarcere, fără șanse pentru portar. ”Reușită de Superliga!”, cum ar spune colegul Alex.
Gloria a prins curaj, iar în minutul 54 a avut o fază promițătoare, cu Asofiei implicat activ în construcție. Ferhaoui a încercat și el poarta din lovitură liberă, în minutul 57, însă în minutul 58, Banu a readus Bacăul în avantaj, 1-2. Încă un gol spectaculos, optarul formației vizitatoare învingându-l pe Enache dintr-o lovitură liberă perfect executată.
În ciuda eforturilor ”păunilor” de a restabili rapid egalitatea, CSM a fost cea care a mai bifat o situație importantă. S-a întâmplat în minutul 69 când nou intratul Adeniji a ratat incredibil din careul mic.
Nu a fost 1-3, dar s-a făcut 2-2, după penalty-ul transformat cu siguranță de Ferhaoui în minutul 82, un ”X” care a rezistat însă pe tabelă doar patru minute. În minutul 87, Ciumașu a ieșit din nou la rampă, reușind un gol superb: șut plasat, fără șanse pentru Enache. Reușita a stabilit scorul final al partidei, 2-3.

Tânărul Caragea, unul dintre cei mai activi jucători ai Gloriei Ultra, în meciul cu CSM Bacău.
Un final cu aplauze, chiar și fără victorie
Un meci foarte bun, cu goluri spectaculoase și momente de joc reușite, dar și cu o supărare firească la final, chiar dacă rezultatul nu mai conta în economia clasamentului. Gloria Ultra a abordat curajos această partidă, cea din urmă pe teren propriu din acest sezon, însă a cedat în fața unei echipe hotărâte să încheie cu fruntea sus ceea ce ar putea fi, potrivit informațiilor îngrijorătoare venite dinspre Bacău, finalul de drum pentru CSM – cel puțin pentru o vreme.
Mulțumim tuturor suporterilor care au fost alături de noi până la capăt, rezistând în tribune chiar și în fața vremii potrivnice. Fără voi, poate că acest sezon nu ar fi arătat la fel. Gloria Ultra încheie un parcurs solid, cu o calificare în primele patru echipe ale seriei, chiar în primul an de existență al proiectului. A fost un drum frumos, pe care l-am parcurs împreună.
Gloria Ultra - CSM Bacău, scor 2-3
Au marcat: Buțerchi (min. 52), Ferhaoui (min. 82 pen.)/ Ciumașu (min. 20 și 87), Banu (min. 58).
Au evoluat echipele
Gloria Ultra: Enache - Șincu, Balan, Cososchi - Caragea, Săvoaia, Buțerchi, Mihalciuc - Ferhaoui, Istrate, Chelariu
Au mai evoluat: Asofiei, Popovici, Ciuștea
Antrenor: Florin Croitoru
CSM Bacău: Iosub – Fodor, Belciu, Adobonu, Popa, Pavel, Ciumașu, Banu, Amaechi, Budău-Roșu, Moroșanu
Antrenor: Andrei Întuneric