Gloria Ultra - CSM Bacău: Ultima întâlnire a ”păunilor” cu fanii, din acest sezon!

Gloria Ultra – CSM Bacău: Ultima întâlnire a „păunilor” cu fanii din acest sezon!

Gloria Ultra, încă o dată acasă! Sâmbătă, la Dorohoi, Gloria Ultra dispută ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon, în fața suporterilor care ne-au fost alături pas cu pas în această primă aventură a proiectului nostru fotbalistic. Adversară ne va fi CSM Bacău, trupă pe care am întâlnit-o deja de două ori în acest play-off. După 0-1 pe Stadionul ”1 Mai”, în runda #2, cele două formații au remizat, scor 3-3, în confruntarea de la Bacău contând pentru etapa #5.

Gloria Ultra – CSM Bacău: Un meci pentru fani, un meci pentru comunitate!

A fost un sezon intens și incitant, în care Gloria și-a atins obiectivul principal: calificarea în play-off. Un pas important pentru o echipă nouă, dar ambițioasă, care a crescut de la etapă la etapă și care a reușit să creeze în jurul său o comunitate tot mai unită.

Pentru băieții lui Florin Croitoru și Horațiu Popa, cel mai important obiectiv sâmbătă va fi să ofere un joc frumos, care să răsplătească susținerea și încrederea arătate de fani încă din prima zi. Fără presiunea rezultatului, dar cu dorința de a încheia pe plus meciurile de acasă, „păunii” vor încerca să obțină și revanșa în fața CSM-ului, după înfrângerea cu 0-1 din ultimul joc direct de la Dorohoi. O motivație în plus pentru băieți, care vor să lase o impresie frumoasă la ultima reprezentație în fața propriilor suporteri.

Tehnicienii Florin Croitoru și Horațiu Popa au condus-o pe Gloria Ultra în play-off-ul Ligii a III-a, în chiar primul sezon de existență al proiectului.

Tehnicienii Florin Croitoru și Horațiu Popa au condus-o pe Gloria Ultra în play-off-ul Ligii a III-a, în chiar primul sezon de existență al proiectului.

De cealaltă parte, oaspeții au ratat orice șansă de a mai prinde barajul. CSM ar fi rămas în cărți cu un rezultat pozitiv bifat în runda precentă, pe terenul Miroslavei, însă succesul a revenit gazdelor, învingătoare cu 3-2. CSM o mai poate ajunge la puncte pe Știința, dar nu o mai poate depăși, raportat la rezultatele din meciurile directe.

Așadar, mizele sunt oarecum reduse în această confruntare din penultima rundă a sezonului. Totuși, indiferent de rezultatul partidei, sâmbătă va fi despre altceva. Va fi despre fotbal, despre bucuria de a fi împreună pe stadion și despre parcursul început împreună în acest sezon. Vă așteptăm alături de Gloria Ultra pentru ultima confruntare de acasă din campionatul 2024/25 al Ligii a III-a.

Un meci pentru fani, un meci pentru comunitate!

Meci de palmares și la Bacău

Cealaltă partidă a rundei le va aduce față în față pe primele două clasate, dar nici meciul dintre FC Bacău și Știința Miroslava, programat vineri, 9 mai, nu mai are miză în ceea ce privește topul 2 al ierarhiei. Echipa antrenată de Enache a câștigat detașat seria și va merge la baraj, fiind însoțită de Știința Miroslava, care a obținut sâmbătă victoria decisivă, scor 3-2, în fața celor de la CSM Bacău. Ca op paranteză: toate cele 5 goluri ale meciului Știința – CSM Bacău s-au marcat în prima repriză, după ce oaspeții au condus cu 2-0 pe tabela de scor!

Etapa a VIII-a – Play-off, Liga a III-a, Seria I

9 mai 2025, ora 18:00: ACS FC Bacău – CS Știința Miroslava
10 mai 2025, ora 18:00: Gloria Ultra – CSM Bacău

Clasament (înaintea etapei a VIII-a)

1. ACS FC Bacău – 62 puncte
2. CS Știința Miroslava – 47 puncte
3. CSM Bacău – 41 puncte
4. Gloria Ultra – 34 puncte

Etapa a IX-a (ultima) – Play-off, Liga a III-a, Seria I

17 mai 2025, ora 18:00 CS Știința Miroslava – Gloria Ultra
17 mai 2025, ora 18:00 CSM Bacău – ACS FC Bacău