program gloria ultra 2024

Programul echipei Gloria Ultra până la final de an: Turul se încheie pe 26 octombrie, ultimul meci la Vaslui, în decembrie!

Program Gloria Ultra – an 2024

Primele două runde ale campionatului s-au încheiat, aducând formației noastre patru puncte în clasamentul Seriei 1 a Ligii a III-a. Vineri, 13 septembrie, de la ora 17:00, Gloria Ultra va disputa un nou meci, o deplasare dificilă la FC Bacău, contând pentru runda a 3-a a sezonului.

Cu această ocazie, aruncăm o privire asupra întregului program al „păunilor” până la finalul anului. După partida cu FC Bacău din etapa a III-a, Gloria va întâlni a doua echipă din Bacău înscrisă în serie, CSM, într-un meci care se va juca sâmbătă, 21 septembrie, la Dorohoi. De altfel, conform informațiilor furnizate de staff-ul administrativ, Gloria Ultra își va disputa toate meciurile de acasă în zilele de sâmbătă. La fel stau lucrurile și în ceea ce privește deplasările, cu excepția partidelor de la Bacău și Piatra Neamț. Pentru că în aceste orașe sunt mai multe echipe înscrise în diverse eșaloane fotbalistice, jocurile sunt programate inclusiv vinerea. Astfel, meciul cu Ceahlăul II, din etapa a 5-a, se va disputa foarte probabil vineri, 27 septembrie.

Orele de start ale partidelor se vor modifica pe măsură ce înaintăm în toamnă. Dacă în august și septembrie meciurile au început la ora 17:00, iar în cazul jocului de la Fălticeni chiar la 18:00, din octombrie ora de start va fi mutată la 15:00. În noiembrie și decembrie meciurile se dispută de la ora 14:00. Totuși, ultima lună a anului programează o singură rundă, a 15-a, care va aduce „păunilor” o deplasare la CSM Vaslui.

Sperăm ca echipa antrenată de Croitoru să aibă un an 2024 plin de meciuri bune și rezultate pe măsură, care să ducă formația spre obiectivul declarat – accederea în play-off. Iar pe fanii echipei îi așteptăm la stadionul din Dorohoi în număr cât mai mare, pentru a-i susține pe băieți! Succes Gloria Ultra, forța „păunii”!

Program Gloria Ultra – Tur/Retur an 2024

LIGA 3, SERIA 1 – TURUL CAMPIONATULUI 2024/25
  • Etapa 1 – 30 AUGUST: ȘOMUZ FĂLTICENI – GLORIA ULTRA, SCOR 0-0
  • Etapa 2 – 07 SEPTEMBRIE: GLORIA ULTRA – ACS ȘOIMII GURA HUMORULUI, SCOR 6-1
  • Etapa 3 – 13 SEPTEMBRIE (ora 17:00): ACS FC BACĂU – GLORIA ULTRA
  • Etapa 4 – 21 SEPTEMBRIE (ora 17:00): GLORIA ULTRA – CSM BACĂU
  • Etapa 5 – 27/28 SEPTEMBRIE (ora 17:00): ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2 – GLORIA ULTRA
  • Etapa 6 – 5 OCTOMBRIE (ora 15:00): GLORIA ULTRA – CMS VASLUI
  • Etapa 7 – 12 OCTOMBRIE (ora 15:00): CS ȘTIINȚA MIROSLAVA – GLORIA ULTRA
  • Etapa 8 – 19 OCTOMBRIE (ora 15:00): GLORIA ULTRA – ACS USV IAȘI
  • Etapa 9 – 26 OCTOMBRIE (ora 15:00): BUCOVINA RĂDĂUȚI – GLORIA ULTRA
LIGA 3, SERIA 1 – RETURUL* CAMPIONATULUI 2024/25
  • Etapa 10 – 02 NOIEMBRIE (ora 14:00): GLORIA ULTRA – ȘOMUZ FĂLTICENI
  • Etapa 11 – 09 NOIEMBRIE (ora 14:00): ACS ȘOIMII GURA HUMORULUI – GLORIA ULTRA
  • Etapa 12 – 16 NOIEMBRIE (ora 14:00): GLORIA ULTRA – ACS FC BACĂU
  • Etapa 13 – 23 NOIEMBRIE (ora 14:00): CSM BACĂU – GLORIA ULTRA
  • Etapa 14 – 30 NOIEMBRIE (ora 14:00): GLORIA ULTRA – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2
  • Etapa 15 – 07 DECEMBRIE (ora 14:00): CMS VASLUI – GLORIA ULTRA

*Ultimele 3 etape ale returlui se vor disputa în luna martie a anului 2025

Clasamentul Seriei 1 din Liga 3, după disputarea primelor două runde

Clasamentul Seriei 1 din Liga 3, după disputarea primelor două runde